Articolul de faţă este luat de pe net şi pare scris de nişte cercetători.
Concluziile pot fi surprinzătoare pentru mulţi, deşi exprimă nişte situaţii pe care noi le trăim, de multe ori, fără să ne dăm seama.
Conform psihologilor, iubirea nu ţine mult: un om sănătos psihic nu poate iubi mai mult de doi ani.
Conform părerii psihologilor americani de la High Research Institute, din California, dragostea este condiţionată genetic. Au fost alcătuite câteva statistici care se pot constitui într-un ghid al cuplului, în încercarea de a anticipa destinul iubirii:
O SĂPTĂMÂNĂ - Este durata minimă a unui "stadiu incipient de exaltare" conform formulării psihologilor. Individul se aprinde în 4-6 ore. dar pe măsură ce i se aduc la cunoştinţă date despre persoana iubita, corzile sentimentale se destind, ajungând în 7 zile până la neutralitate, iar în 8 zile la nedumerire: "Oare ce găsisem la ea (el)?"
1 - 4 LUNI - Durata medie a iubirilor adolescentine şi a relaţiilor extra-conjugale începute nu ca urmare a unei pasiuni zdrobitoare, ci impulsionate de împrejurări favorabile. Psihologii susţin, însă, că în aceste cazuri unul dintre parteneri pune capăt relaţiei (brusc şi cu justificări palide), iar celalalt suferă încă 6-8 luni considerându-se "victimă" .
5 LUNI - 1 AN - Este vorba despre relaţiile în care amândoi sunt foarte îndrăgostiţi dar au complicaţii, ori sunt căsătoriţi ( cu altcineva ), ori sunt prea tineri şi au necazuri cu părinţii, ori au meserii care le stimulează apetitul pentru cariera în detrimentul dragostei. În cele mai multe cazuri cei doi se despart de comun acord, chiar dacă unul pare să sufere mai mult.
1-2 ANI - Sentinţa psihologilor este fermă şi dezarmantă: o iubire nu poate dura mai mult de doi ani. Ceea ce urmează este obişnuinţă, ataşament, forme stabile de afecţiune, dependenţă, comoditate, rigoare, morală ( în cazul căsniciilor şi multe alte ipostaze de inerţie). Mulţi oameni din întreaga lume au protestat împotriva acestor sentinţe, dar la o autoanaliză atenta şi sinceră vor constata că psihologii au dreptate.
Celebrele iubiri de o viaţă denotă, conform părerii specialiştilor, complicaţii patologice: obsesii, delir, în lumea virtuală, psihoza, instabilitate emoţională. Altfel spus numai cei cu psihicul afectat pot iubi o viaţă întreagă la fel. Aceasta nu înseamnă însă că un cuplu care rezistă mult în timp este anormal, numai că, în acest caz afecţiunea a îmbrăcat forme tot mai complexe ( sau mai reduse uneori ) care nu se pot defini prin iubire.
Dragostea este fără îndoială o intoxicaţie a simţurilor. În special a minţii, judecăţii şi, nu în ultimul rând, a lucidităţii...
5 LUNI - 1 AN - Este vorba despre relaţiile în care amândoi sunt foarte îndrăgostiţi dar au complicaţii, ori sunt căsătoriţi ( cu altcineva ), ori sunt prea tineri şi au necazuri cu părinţii, ori au meserii care le stimulează apetitul pentru cariera în detrimentul dragostei. În cele mai multe cazuri cei doi se despart de comun acord, chiar dacă unul pare să sufere mai mult.
1-2 ANI - Sentinţa psihologilor este fermă şi dezarmantă: o iubire nu poate dura mai mult de doi ani. Ceea ce urmează este obişnuinţă, ataşament, forme stabile de afecţiune, dependenţă, comoditate, rigoare, morală ( în cazul căsniciilor şi multe alte ipostaze de inerţie). Mulţi oameni din întreaga lume au protestat împotriva acestor sentinţe, dar la o autoanaliză atenta şi sinceră vor constata că psihologii au dreptate.
Celebrele iubiri de o viaţă denotă, conform părerii specialiştilor, complicaţii patologice: obsesii, delir, în lumea virtuală, psihoza, instabilitate emoţională. Altfel spus numai cei cu psihicul afectat pot iubi o viaţă întreagă la fel. Aceasta nu înseamnă însă că un cuplu care rezistă mult în timp este anormal, numai că, în acest caz afecţiunea a îmbrăcat forme tot mai complexe ( sau mai reduse uneori ) care nu se pot defini prin iubire.
Dragostea este fără îndoială o intoxicaţie a simţurilor. În special a minţii, judecăţii şi, nu în ultimul rând, a lucidităţii...
