vineri, 2 octombrie 2009

despre bune maniere

   Mi-am propus să scriu într-o viitoare postare despre câteva situaţii comportamentale pe care nu le-am găsit în niciun cod al bunelor maniere.
   Iată, pe scurt, câteva dintre aspectele pe care le voi aborda:
  -cum să te scobeşti în nas, în urechi sau în fund în mod elegant;
  -căi de a râgâi într-un mod agreabil la un dineu oficial, simandicos;
  -modalităţile cele mai plăcute, mai interesante de a scuipa în prezenţa altor persoane;
  -cele mai elevate şi măgulitoare înjurături, precum şi modul de utilizare a acestora;
  -când şi cum trebuie să căscăm larg şi cu poftă în public, pentru a stârni admiraţia sau/şi aprecierea celor prezenţi;
  -suflatul nasului în public, chiar şi fără a poseda batistă sau şerveţele, într-un mod plăcut ochiului şi urechii;
  -diverse tipuri de scărpinat în diverse părţi ale corpului, aplicabile cu precădere în prezenţa unor persoane stilate, din înalta societate,
etc.